Cum poţi să cumperi masa pe care a semnat Claudiu Niculescu contractul cu „U” sau gazonul pe care s-au antrenat Cristea şi Max Nicu. Epoca Walter, scoasă la licitaţie!

Toate bunurile rămase în fostul sediu al FC Universitatea Cluj SA, de pe Aleea Detunata, pot fi cumpărate la licitaţie.

Cât valoreazăcâţiva ani din viaţa echipei favorite? Dar obiectele ce reprezintă amintirile oamenilor pe care i-ai aplaudat din tribună şi peluză? Unii ar zice că valoarea este inestimabilă. Alţii, să le spunem evaluatori autorizaţi, spun simplu şi răspicat: tot ceea ce aparţine de FC Universitatea Cluj valorează câteva sute de mii de lei, aproximativ 483.000, mai exact. În aproximativ două săptămâni, spun sursele sutea.ro, oricine poate achiziţiona, la o licitaţie publică, bunuri ce aparţin societăţii pe acţiuni, controlată timp de aproape şase ani de Florian Walter.

Până una alta, aveţi ocazia, la finalul materialului, să aruncaţi un ochi peste oferta de preţuri pentru toate bunurile care, azi, fac parte din patrimoniul fostei societăţi care a administrat clubul. Astfel, fani sau oameni neutri, interesaţi de aceste bunuri, pot cumpăra, spre exemplu, o masă de consiliu la care se semnau contractele şi se luau deciziile „fierbinţi”, televizoare LCD, sute de kilograme de echipamente, unele în stare absolut perfectă, şi chiar instalaţia de nocturnă de pe terenul bazei sportive „Dan Anca”.

Tot la licitaţie s-ar putea vinde şi terenul sintetic pe care s-au jucat partide de Liga a III-a şi chiar a II-a. Acesta a fost inaugrat cu mare fast, în urmă cu cinci ani, în prezenţa primarului de atunci, Sorin Apostu, şi era considerat unul dintre cele mai bune, de acest tip, din România. Până una alta, era singurul teren care aparţinea clubului „U” Cluj şi pe care se antrena în voie echipa, după foarte mulţi ani în care „studenţii” erau nevoiţi să se plimbe prin diferite zone ale oraşului pentru un antrenament.

Pe lista de inventar a bunurilor ce vor fi scoase la licitaţie figurează inclusiv fotografii ale momentelor importante din aceşti şase ani, înrămate şi puse prin birourile sediului de pe Aleea Detunata, nr. 4. Procedura va avea loc în aproximativ două săptămâni şi este organizată de către A&A Consultants, administratorul judiciar al societăţii aflată în procedură de faliment.

Deci, cât valorează câţiva ani din viaţa echipei favorite?

combinepdf-rotated-min.compressed

 

 

 

 

 

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*