Templates by BIGtheme NET

Infernul nostru cel de toate zilele (Part II)

Sindromul astenic (URSS, 1989). Regia: Kira Muratova. Cu: Olga Antonova, Sergei Popov, Galina Zakhurdaeva.

Infernul nr. 1

Un cimitir în alb-negru. Sicriele, descărcate unul după altul din mașini, sunt așezate, pentru câteva momente, lângă gropile proaspăt săpate. Familiile își bocesc înfundat sau isteric morții, iar groparii așteaptă nerăbdători să se termine circul și arunce mortul în groapă. Mai au mult de lucru și n-au chef să piardă vremea cu un mort. Mortul e mort, dă-l dracului!

Undeva, în spate, doi tipi râd cu poftă. Natașa (Olga Antonova) e în semitransă. Soțul ei e mort, prietenii o tot plesnesc peste față să-și revină, să-și vadă soțul pus în groapă, iar cretinii ăia râd. Dintr-odată, Natașa își revine, râsul ăla absolut jegos, la mormântul soțul ei, o scoate din sărite. Și pleacă. Groparii încep să strige după ea nervoși. Oare femeia asta chiar nu pricepe că n-au vreme să piardă cu un mort!

xxxxxxx

Gropile înghit sicrie și pământ. Peste pământ se pun coroane, flori, prosoape și morminte. Totul e mecanic, cu pietre de mormânt, fotografii alb-negru, plâns înăbușit și râsete vii. E viața care curge în URSS.

Infernul 2

„Vrei să te culci cu mine, ticălosule?!” Urletul și pumnii Natașei întrerup gândurile tânărului care, din întâmplare, aștepta același autobuz. O plesnește înapoi cu forța, o trântește jos, Natașa se zbate, lovește frenetic, fără țintă aerul și urlă. Se apropie în grabă o femeie și începe și ea să urle: “Ești o nebună, marș la casa de nebuni, lasă oamenii în pace!”.

xxxxxxx

Furia plutește în aer, e atât de brută, tăioasă, șfichiuitoare, încât o vezi, ca un obiect lăsat pe masă. E viața care curge în URSS.

Infernul 3

“Vreau două kilograme. Vreau trei kilograme. Vreau două kilograme”. Oamenii se înghesuie, trag unii de ceilalți, se îmbrâncesc, strigă, peștii curg în plase, mâinile vânzătoarei aruncă peștii în plase. Oamenii se îmbâncesc mai departe, strigă, peștii curg. “L-au omorât pe Kolya!” “Vreau două kilograme.” “L-au omorât pe Kolya!” “Vreau trei kilograme.” “L-au omorât pe Kolya!” “Vreau două kilograme.”

xxxxx

Peștii care curg în plase acoperă strigătul din toți rărunchii despre moartea lui Kolya. E viața care curge în URSS

Infernul 4

Prin crăpătura ușii, pupilele celor trei femei se dilată. Ochii se lărgesc, se lărgeste și crăpătura. Ușa se deschide, iar cu ea, și infernul. Câini închiși după gratii. Aruncați acolo unul peste altul, nu pot mișca, nu pot respira. Pot doar să elibereze un scâncet.

xxxxx

Despre viața care curgea în URSS Kira Muratova a refuzat să vorbească trunchiat, chiar și atunci când Comitetul pentru Cinematografie a refuzat să difuzeze Sindromul Astenic în cinematografe. Și nici nu a tăiat secvența în care o femeie înjura cu furie în metrou, și a “lăsat-o” să injure cinci minute spre indignarea Ministrului Culturii. Și nu doar că nu a tăiat scena, ci a și acceptat invitația Festivalului de Film de la Berlin de a-și trimite filmul în competiție. Spre indignarea Ministrului Culturii. Și nici nu i-a fost frică să vorbească deschis despre moartea morală a societății sovietice și letargia asemănătoare morții în care a căzut omul sovietic.

Sindromul Astenic este aproape cap-coadă o rimă: începe cu moartea, în prima parte, și se încheie cu somnul aproape de moarte al profesorului, într-un vagon de metro, care îl duce spre nicăieri. Nu se revoltă împotriva sistemului, ci constată furia, indiferența, înmormântările fără smerenie, apartamentele înghesuite, bibelourile ce invadează casele, oamenii care ignoră că a murit Kolya. Singurele ființe demne în acest URSS sunt pisicile și câini, dar și ele sunt batjocorite.

Sindromul Astenic va mai rula în 11 iunie, de la ora 15:15, la Cinema Florin Piersic

 

Patricia FEDORENCO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*