Templates by BIGtheme NET

Alternosfera revine la Electric Castle. Plus, o nouă scenă „răsare” la Bonţida!

Mai sunt puţin peste trei luni până când toate drumurile (blocate sau nu) vor duce la Electric Castle, pentru a 7-a oară în această viaţă, iar organizatorii au lipit deja pe perete afişul final. Cu un line-up ce înclină serios spre zona de rock/alternative/metal (ieeeeeei), plus indie, diriguitorii EC au completat, azi, afişul cu mai multe nume autohtone, plus ceva trupe despre care ni se spune că vom mai auzi cu siguranţă peste ani, ceea ce le dorim tuturor.

Din prima categorie face parte şi Alternosfera, trupa din Chişinău revenind la castel după o pauză de doi ani, numai bine pentru a ne încânta cu ultima lor creaţie, „Arhitectul din Babel”. Probabil cea mai bună trupă de rock apărută în ultimii ani în peisajul românesc, Alternosfera (fondată în 1998!) se află în plin turneu de promovare al noului material discografic, cu o oprire şi la Cluj, în /Form Space, unde a rupt scena în două cu, probabil, cea mai bună prestaţie din ultimii ani. Până la castel este aşteptată şi lansarea oficială a noului material discografic, aşa că joi, 18 iulie, în aceaşi zi cu Limp Bizkit, se anunţă un concert de zile mari. Să sperăm că puţin mai târziu de ora 18:00.

Rămânând tot în zona grea a afişului, la castel vom avea ocazia să vedem şi For The Wicked, o trupă locală de (fake)metal, care a atras urechile şi privirile specialiştilor şi fanilor în ultimii ani şi pe care sutea.ro a propus-o public spre difuzare pe scenele de la Bonţida încă de acum câţiva ani. Cu plăcere!

Revenind la anunţul organizatorilor, aceştia au confirmat, pe lângă line-up-ul final, şi o scenă nouă, numită „Courtyard”, acolo unde vom putea să descoperim trupe şi artişti aflaţi încă în faza de underground, dar despre care vom putea spune, peste ani, că i-am văzut pe când nu ştia nimeni de ei.

Toate detaliile despre noul val de artişti confirmaţi la EC7 le puteţi citi mai jos, în comunicatul organizatorilor:

Loredana, Alternosfera, Șuie Paparude și CTC vor da startul oficial al programului de pe scena principală în fiecare zi a festivalului Electric Castle 2019. Lor li se alătură nume noi, atât din țară cât și din străinătate, respectiv trupe selectate din cele mai importante showcase-uri europene.

Alternosfera sărbătorește 20 de ani de activitate alături de publicul Electric Castle, cel mai mare festival la care trupa va cânta în acest an. Joi, 18 iulie, trupa revine la castel cu un nou album, cel de‑al șaselea material discografic pe care îl semnează. Vineri, scena principală îi are ca prim act pe cei de la CTC. O surpriză este confirmarea Loredanei, pentru seara de sâmbătă, 20 iulie. Artista este prezentă în topurile românești de peste 35 de ani, timp în care s-a reinventat constant, trecând de la colaborări cu BUG Mafia la Agurida, iar în 2019 pregătește un show complex pentru prima ei prezență la Electric Castle. Tot sâmbătă, Subcarpați ocupă scena principală într-o variantă exclusivă: Hanu’ Hanu’,  Bragă,  Motanu’, Mara și Surorile Osoianu sparg granițele dintre hip-hop, folclor și electro. Ultima zi din festival pornește cu Șuie Paparude, pe care toată lumea îi așteaptă cu materialele de pe cel mai nou album al lor, lansat recent.

Grimus și Moonlight Breakfast revin în festival după o pauză de câțiva ani, timp în care parcursul celor două trupe a inclus materiale noi și foarte multe concerte, pentru a păstra contactul cu importantele comunități de fani de care ambele trupe se bucură în România. Spunem „1.000 de DA” prezenței la Electric Castlea The Mono Jacks, o trupă ce trece printr-o perioadă foarte creativă și  productivă. Zmei3 sunt promotorii „esenței sufletului românesc” în lume și vor cuceri noi fani în rândul publicului de la castel, care vor ocazia o rară ocazie de a vedea o trupă ce concertează foarte rar în țară, fiind mai mereu în turnee prin Germania, Austria sau Spania:

Alături de nume deja consacrate, festivalul propune și o privire mai atentă asupra artiștilor români mai puțin cunoscuți, dar foarte talentați. Trei nume românești trebuie să figureze pe agenda tuturor: Valeria Stoica, Zimbru, For The Wicked. Toți au un potențial pe care susținerea publicului îl poate transforma în notorietatea pe care o merită pe deplin. Fie că au mai cântat deja la Electric Castle sau au putut fi văzuți în festivaluri mai mici, Satellites, Karpov not Kasparov, Maru și mulți alții ne vor reaminti că e important să susținem artiștii ce cred în muzica lor și au entuziasmul celor pentru care arta nu e doar un mijloc spre o carieră de succes.

Organizatorii Electric Castle au fost prezenți în ultimul an la cele mai importante showcase­-uri organizate la nivel internațional – evenimente ale industriei la care participă organizatori de festivaluri alături de case de discuri, impresari sau producători, precum International Festival Forum, Eurosonic, Reeperbahn, Budapest Showcase sau The Great Escape. De aici, au fost alese cele mai promițătoare nume ale anului. Selecția propusă îi include pe Delaporte, un duo electronic italiano‑spaniol, Glass Museum, doi artiști care și-au folosit pasiunea pentru jazz pentru a crea un nou vibe în muzica electronică, The Slow Reader Club, care reușesc să adune mii de oameni la concertele lor din Manchester-ul natal, GatoPreto, cu un amestec de muzică africană și sud‑americană, și mulți alții. Toți vor avea, la ediția din acest an, o scenă dedicată–Courtyard este locul din care fiecare festivalier va pleca cu cel puțin o nouă descoperire, un nume despre care va spune, în scurt timp, „i-am ascultat înainte de a fi populari”.

SKA cu influențe maghiare? Dacă vi se pare o combinație imposibilă, probabil ar trebui să-i descoperiți pe Pannonia Allstars Ska Orchestra (PASO). Au reușit, chiar, să mai adauge în mix și influențe jazz și reggae, rezultatul transformându-I în regii petrecerilor pline de energie și ambasadori ai stilului ska în întreaga Europă.

Electric Castle se pregătește să anunțe în curând și Own The Stage, concursul anual prin care trupe sau DJ-i pot concura pentru a fi incluși în lineup-ul festivalului.


EC 7 are loc între 17 şi 21 iulie, pe tărâmul de la Bonţida, iar preţul promoţional al unui abonament este de 499 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*