„Reggae Castle”: Damian Marley, primul headliner la EC 2018

Deşi mai e o veşnicie şi ceva până la ediţia de anul viitor a Electric Castle, organizatorii s-au gândit să aducă puţină Bonţida în atmosfera din decembrie şi au anunţat primele nume pentru EC6. Damian Marley, fiul lui Bob, e primul headliner pentru evenimentul din 18-22 iulie 2018.

Marley nu e, însă, un caz tipic de „băiatu’ lu’ tata”. Are în „spate” două premii Grammy, plus colaborări cu o serie de artişti proveniţi din diferite genuri ale muzicii, de la Skrillex la Mick Jagger şi de la Bruno Mars, la Jay-Z. Muzicianul are deja o carieră de peste 20 de ani în care a lansat albume, foarte multe proiecte muzicale complexe și o nouă abordare în stilul reggae, mai aproape de dance, dar păstrând mesajele sociale puternice care i-au influențat copilăria. Cel mai recent album al său, din 2017, „Stony Hill”, sună foarte bine și o spun asta nu doar milioanele de fani pe care îi are în lumea întreagă, ci și criticii de specialitate.  Pe lângă Damian Marley, primul val de artişti de la EC6 aduce la Bonţida nume ca London Gramar, Netsky sau hardcore-iştii de la Cancer Bats (de văzut!), dar şi un concept extrem de provocator de party – Elrow.

Mai multe în comunicatul de mai jos:

„E deja o tradiție ca EC să aibă cel puțin o prezenta indie puternică la fiecare ediție, iar în 2018 este rândul celor de la London Grammar. Deși au avut nevoie de un singur album pentru a ajunge pe locul 2 în clasamentele britanice, London Grammar (Hannah Reid, Dan Rothman, Dominic Dot Major) resping total idea succesului „peste noapte”. Muzica lor este rezultatul multor experimente muzicale și ore de înregistrări, iar faptul că piesele lor au fost folosite în reclame celebre, precum ale casei Dior, sau pe coloana sonoră a unor seriale la modă a ajutat, dar nu a definit parcursul trupei. De altfel, de la succesul primului album, trupa a așteptat 4 ani pentru a lansa, chiar anul acesta, cel de-al doilea album, ajuns „No1” în topurile britanice.

Aproape nimic nu te mai poate lua prin surprindere la Electric Castle și, totuși, îndrăznim să credem că un show cu acrobați la trapez, plutind în aer printr-o ploaie de confeti, într-un spațiu umplut de instalații bizare, s-ar putea să fie o experiență unică pentru toți participanții la festival. „Elrow” este, în acest moment, cel mai revoluționar concept de party dezvoltat în festivalurile din Europa, cu un lung șir de premii primite în ultimii ani. Vă mai spunem doar că britanicii care implementează show-urile Elrow nu fac economie la nimic: artiști, DJ, efecte speciale – toate sunt fără limită timp de 5 ore, cât durează petrecerea.

Discul de Aur, Discul de Platină si Dublu Disc de Platină, primele locuri in cele mai cunoscute topuri din lume, Netsky este superstaruldrum and bass ce revine la Bonțida în 2018. După show-ul de acum 3 ani, DJ-ul și producătorul belgian a continuat să-și crească notorietatea cu fiecare nouă piesă pe care a lansat-o, precum și prin colaborările cu nume ca Lost Frequencies sau Digital Farm Animal.

Foarte cunoscut în lumea muzicală ca producător pentru staruri hip hop, dance sau pop, Valentino Khan a devenit cu adevărat notoriu în rândul publicului în 2015, când „Deep Down Low” a fost votată cea mai ascultată piesă în rândul DJ-ilor. Este versatil și reușește să intre în zone muzicale foarte diferite, de aceea are în portofoliu piese înregistrate cu Diplo, Skrillex sau Sean Paul, pe care le va prezenta și în primul său show din România, vara viitoare, la Bonțida.

Pentru San Holo, DJ-ul olandez cu studii de chitară clasică la conservatorul din Rotterdam, anul 2018 este momentul în care va începe să folosească mai mult acest instrument în show-urile sale live, așa că va fi foarte interesant să-i descoperim noile direcții muzicale tocmai la prima sa prezență în România.

JP Cooper este cu totul altceva decât v-ați aștepta dacă îl cunoașteți doar din „Perfect Strangers”, hit ul pe care l-a compus, acum doi ani, pentru Jonas Blue. JP Cooper a reușit să strângă peste un miliard de streams încă înainte de a-și lansa primul album, iar acum că acesta este pe piață după o muncă de 3 ani în studio, îl veți putea asculta, în premieră, la Electric Castle 2017.

Cei de la Wolf Alice merită căutați în programul festivalului măcar pentru a vă convinge că hit-ul lor „Moaning Lisa Smile” sună excelent în varianta live. Mult mai punk și mult mai maturi, The Horrorsa jung la EC 2018 în anul în care își serbează 10 ani de carieră. The Horrors sunt mai deciși ca niciodată să revină la zona dark a muzicii lor, perfectă pentru atmosfera unui castel de secol XIV. Quantic Live Band, respectiv DJ Quantic și o trupă live de instrumentiști de carieră, aduc la Bonțida atmosfera sud- americană în ritmuri de jazz, funk și nu-soul.

Metalcore e un stil care se va regăsi și în viitoarea ediție de festival, iar lista trupelor din această zonă muzicală este deschisă de către Northlane. Australienii sunt de aproape un an într-un turneu continuu prin lume pentru a-și promova cel de-al patrulea album, turneu ce va include și o oprire între 18 și 22 iulie în România.

EC 2018 rezervă o seară specială pentru Hospitality Records, una dintre cele mai importante companii de înregistrări din zona de drum and bass. Label-ul strânge anul colecții impresionante de premii pentru artiștii săi, dintre care High Contrast, London Electricity, Krakota, Makoto sunt printre cei care vor fi prezenți în programul special pregătit pentru Bonțida.

Fiți siguri că nu ratați Dubioza Kolektiv, cei mai efervescenți cetățeni ai Bosniei, Cancer Bats, un hardcore punk venit tocmai din Canada, sau carismaticii olandezi de la Kriss Kross Amsterdam. Nastia, DJ-ul ucrainean îndrăgostit de jazz și Fakear, artist foarte popular în Franța, apar și ei pe lista artiștilor confirmați.”

Cea de-a şasea ediţie a Electric Castle va avea loc la Bonţida, între 18 şi 22 iulie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*