Scuze că am spulberat Croaţia!

Suntem singura națiune de pe Pământ care caută scuze la victoria „favoriţilor”.

Echipa națională de tineret a României a reușit una dintre cele mai importante victorii din ultimii 20 de ani a unei formații „tricolore”, la orice categorie de vârstă, 4-1 cu Croaţia, însă pentru publicul român elitist, obişnuit în imaginaţia lui bogată doar cu trofee mondiale şi europene, nu e suficient.

România a arătat, marţi, ca o echipă mare de tot. A profitat de greşelile adversarului în primele minute, a ştiut să gestioneze dominarea cvasitotală a croaţilor în ultimele 20 de minute ale primei părţi, iar, apoi, a trecut la pupitrul de control şi şi-a spulberat adversara în partea secundă: pressing avansat, recuperări la 30 de metri de poarta adversă şi atacuri fulgerătoare la poarta lui Posavec. Ca să înţelegem foarte bine situaţia de la bun început, însăşi calificarea la „Europeanul” din Italia şi San Marino a fost o mega-performanţă pentru „tineretul” României, care, în urmă cu mulţi ani, cu alte generaţii pe teren, se chinuia cu Feroe şi Luxemburg. Dintr-o grupă cu Portugalia, Elveţia (fostă campioană mondială U20), Ţara Galilor sau Bosnia, România s-a calificat en-fanfare. Cu toate acestea, micii „tricolori” erau aşteptaţi la cotitură, o eventuală înfrângere sau chiar un egal contra croaţilor, echipă cu jucători ce marchează în Champions League sau adună zeci de meciuri pe sezon pentru Celtic, Rangers sau Wolfsburg, urmând a fi disecate şi analizate de specialişti care nu i-ar fi scos din tatuaţi şi fiţoşi pe elevii lui Mirel Rădoi.

Românii nu ştiu să câştige, tocmai de aceea caută alibiuri la victoriile echipelor pe care, chipurile, le susţin. Ai bătut Croaţia? „Bine, măh, cine-s şi ˂˂desculţii˃˃ ăştia?”, ţi se răspunde. Faci egal cu Anglia, echipă cu fotbalişti pe care se plătesc câte 50 de milionae de euro, replica e pregătită: „Lasă-mă şi cu ăştia, că doar fiţe au în cap! Aici se vede adevărata valoare”, scriu fanii la unison, pe Facebook. E de la sine înţeles ce se va întâmpla în cazul unui eşec cu Franţa a cărei vedetă, Moussa Dembele, a înscris de 15 ori în 33 de meciuri în sezonul trecut pentru Lyon şi e cotată la 27 de milioane de euro. Se zice că Arsenal ar pune pe masă vreo 70 ca să-l aibă pe fotbalistul în vârstă de 21 de ani încă din vară.

„Cu victoria asta rămânem”, scria un prieten la finalul partidei de ieri. Nu, eu zic că rămânem cu ceva ce nu am văzut la vreo echipă naţională de când fotbalul a prins puţină viteză şi nu mai e material pentru insomniaci: atitutine de învingători, răutate şi mentalitatea de a ataca şi a-ţi domina adversarul chiar şi la 3-1, scor la care „tata Puiu” ar fi creat o autogară în propria noastră jumătate. Băieţii aceştia puteau să piardă liniştiţi toate cele trei meciuri, pentru că victoria lor stă, dincolo de calificare, tocmai în jocul şi mentalitatea pe care au afişat-o încă din preliminarii.

Aşa că hai să nu mai căutăm alibiuri la victorii, să ne gândim că am bătut Croaţia pentru că sunt ei slabi sau că facem egal cu Franţa pentru că la VAR stă un arbitru care are angajaţi nişte români care-i tencuiesc baia şi să învăţăm să ne bucurăm de victorii precum cea de marţi. Şi da, se poate să pierdem cu Anglia şi Franţa, dar numai din simplul motiv că ei au jucători care evoluează la un nivel infinit mai mare. La capitolul mentalitate ne batem, în sfârşit, cu oricine!

PS:

Atitudinea noastră faţă de orice rezultat al Naţionalei este dată de comparaţia cu „Generaţia de Aur” care, într-adevăr, a dovedit constanţă şi a reuşit să se califice la trei turnee finale mondiale şi două europene în zece ani. Însă, cu toate astea, performanţa de vârf la o competiţie de top a fost un sfert de finală în 1994, obiectiv atins, de atunci încoace, de echipe precum Senegal, Costa Rica (!!!), Coreea de Sud, Ghana sau Ucraina. Aşa că mai uşor cu pianul pe scările de la Arena Naţională că ne-am umplut vitrinele cu Cupe Mondiale sau Europene, ca să ne plângem că nu reuşim să batem Serbia acasă.

PS2:

Tot textul de mai sus se aplică, într-o mare măsură, şi Universităţii Cluj, singura echipă din lume care, în opinia comentacilor de serviciu, atunci când bate, adversarul a fost slab, când face egal, propriii jucători sunt extraordinar de slabi (sau au vândut meciul), iar când pierde, echipa este sub orice critică, toţi trebuie să plece, mai ales că sunt şi blatişti.  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*