Templates by BIGtheme NET

Am fost la Electric Castle și mi-a plăcut. Mai mult decât în orice alt an!

foto Marius Mariş / Electric Castle

Cea mai mare ironie a ediției din acest an a Electric Castle, încheiată luni dimineața, cu un total de peste 231.000 de participanți în 5 zile, a fost că, în mainstreamul știrilor naționale, 15-30 secunde de manea au eclipsat poate cele mai bune momente puse în scenă la vechiul Castel Banffy. Bring Me The Horizon, Florence + The Machide, Limp Bizkit și, la distanță, 30 Seconds to Mars au oferit, fiecare în stilul lor, câte un show complex, emoționant și energic așa cum, credem noi, nu s-a mai întâmplat din 2013 încoace. Pe lângă ei, zeci de trupe din Hangar sau DJ „ascunşi” la alte scene secundare i-au dus pe oameni în acea lume fără griji, cu pajiști verzi și liniștite, dar din care te poţi întoarce la realitate.

Electric Castle 7 a livrat un pachet complet, cu un spaţiu mai mare decât în anii precedenţi, de peste 300.000 de metri pătraţi, sponsori cu activări inteligente ce atrăgeau publicul ţintă şi bătrânul castel Banffy readus la viață și din interior, prin instalaţii New Media spectaculoase. Minusuri au fost, evident, iar cele mai des invocate au fost trei, în ordinea numărului de pe tricou: preţurile mari la bere (plus dispariția Csiki Sor după doar două zile), sonorizarea la Limp Bizkit, mai ales în spate, şi cozile la plecarea şi venirea în Cluj. Ultima rămâne, însă, marea problemă la care organizatorii sunt legaţi de mâini şi de picioare. În 7 (Ş-A-P-T-E) ani de festival, Consiliul Judeţean nu a reuşit să amenajeze drumul dintre Apahida şi Bonţida, ce trece prin satul Gădălin, ce ar fi oferit autocarelor un fast-lane veritabil, lăsând unicul drum din sat mult mai liber. Drumul județean ce trece prin Gădălin este folosit acum doar parţial, pe o distanţă de 4 kilometri, iar la o ploaie torenţială devine impracticabil. Aşadar, partea cu „ne doare-n cur de politică” ar trebui revizuită de cei care cred că un vot la locale nu are vreun sens. Poate anul viitor nu mai staţi 4 ore după un bus, dacă există încă o cale de afluire şi defluire, you know? Bine, ca să o spunem pe aia și mai dreaptă, atunci când câteva zeci de mii de oameni se mută din punctul A în punctul B, în decurs de câteva ore, trebuie să-ți asumi, ca participant, că toate autostrăzile și drumurile expres posibile nu te ajută. Așa că relaxați-vă și nu veniți, dacă e posibil, cu 5 minute înainte de concerte.

Apropo de concerte, Bring Me The Horizon au servit publicului de la Bonțida, format din rockeri trecuți de 40 de ani, metaliști aflați în floarea celor 20, dar și din hipsteri și căscători de gură, cel mai complex show al ediției, zicem noi. De la trupa de deathcore şi, apoi, metalcore, BMTH şi-a tras un look mai puţin underground şi mai mult comercial şi şi-a construit propria identitate. Băieţii din Sheffield au avut dansatori, figuranţi BDSM, un aruncător de flăcări (!) și un showman de calitate în persoana solistului Oli Sykes. Acesta a interacționat mult cu publicul, ba chiar a invitat un fan pe scenă care s-a descurcat admirabil și și-a asumat rolul de solist. Sykes nu s-a sfiit să coboare în public și să se îmbrățișeze cu fanii, cărora le-a și oferit ocazia să cânte pe „Drown”, penultima melodie din setlist. E clar, celor de la BMTH le priește de minune noua înfățișare!

Florence Welch şi a ei Florence+The Machine a fost o altă revelaţie a festivalului. Solista născută la Camberwell, cu o tinereţe măcinată de consumul de alcool şi droguri, i-a cutremurat şi înălţat, în acelaşi timp, pe fani cu vocea ei şi cu alura de zână elfă, umblând desculţă pe scenă şi printre fanii din faţa ei. „Acesta e momentul nostru şi doar al nostru, nu-l împărţim cu nimeni, doar cu noi”, le-a spus ea fanilor, rugându-i să-şi pună filmările pe pauză. Minunat!

Show-ul Limp Bizkit a adus cu sine şi cele mai multe mosh-pituri pe metru pătrat în zona main stage, dar şi un Fred Durst poate mai obosit, dar şi mai sentimental decât a arătat-o la precedentele trei concerte văzute live. „O să mă faceţi să plâng!”, le-a spus Fred zecilor de mii care cântau, a capela, „Behind Blue Eyes”, vizibil emoţionat. Despre 30 Seconds to Mars nu zic prea multe, pentru că au oferit prea puţin. Un mare minus pentru fraţii Leto a fost că au rămas tot show-ul fără instrumentişti pe scenă, chiar şi pe final când concertul a luat o turnură rock, o dată cu „The Kill”. În rest, Jared Leto rămâne un actor excelent, cu o interacţiune foarte bună cu publicul şi cu un mare succes de casă. Să-i fie de bine!

Dincolo de cele patru mari atracţii de pe main stage, EC a oferit extrem de multe show-uri atractive, marea lor majoritate în Hangar, o casă a muzicii alternative, de toate tipurile. De la For The Wicked sau While She Sleeps (chiar şi fără solistul Lawrence Taylor) şi până la Viagra Boys, trupă a carei vocalist a rămas doar în chiloţi până la finalul show-ului, trecând prin deja celebrul incident de la performance-ul lui Tommy Cash, cea de-a doua scenă a festivalului a fost plină ochi mai tot timpul.

Electric Castle 7 s-a încheiat cu un succes de casă, şi peste 230.000 de participanţi oficial, în cele 5 zile, dar şi cu o mare provocare. Va reuşi ediţia a VIII-a să impresioneze şi mai mult? Să sperăm, că de aia mergem. Poate, de data asta, pe mai multe drumuri, măcar pentru că e an electoral.

De ce organizatorii au procedat corect în scandalul „Tommy Cash”

La puţin timp după ce DJ-ul de origine estoniană a dat play CD-ului cu celebra manea a lui Adrian Copilul Minune, organizatorii Electric Castle i-au mulţumit oficial, pe Facebook, pentru prestaţie şi l-au anunţat că va fi ultimul său show la castel. Evident, taberele s-au împărţit rapid, iar cei care au contestat decizia organizatorilor s-au grăbit să-i acuze de rasism şi alte idioţenii de gen. Asta în condiţiile în care, de-a lungul timpului, la EC, au cântat Fanfara Ciocârlia sau Pannonia All Stars Ska Orchestra, ansambluri formate în general din romi (sau ţigani, ce termen vă convine). Şi pentru că tot vorbim despre diversitatea culturală, în sprijinul acestei idei, ar fi frumos ca anul viitor să avem parte de un mix din Behemoth, mai ales că ultimul album al polonezilor, „I Loved You At Your Darkest”, o continuare a celebrului „The Satanist”, e considerat o capodoperă a metalului extrem. Sunt ferm convins că cei care susţin că sprijină şi ascultă orice gen de muzică ar fi bucuroşi, iar noi am fi, bineînţeles, în asentimentul lor. See you there!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*