sutea.ro Intră pe o ureche, iese pe cealaltă, dar rămâne în cap. Ca târnăcopul!
Tyler Joseph și Josh Dun de la Twenty One Pilots sunt niște artiști mari. Și nu mă refer la muzica lor, ci la faptul că sunt umani și normali. Nu în fiecare zi întâlnești un artist care spune că nu ar fi plecat niciodată în turneu fără familia lui. Și care “practică” autoironia sănătoasă: “I am less cool since I became a dad”; “It’s hard to explain to a 2-year-old that you have to leave for work. My daughter replies to that: but you sing, daddy! (Tyler Joseph).
Mulțumim echipei de PR că a reușit să-i aducă pe băieții ăștia doi la conferința de presă! O experiență cu atât mai valoroasă cu cât rar se mai întâlnesc oameni normali în ultima vreme. 
Concertul Coma a fost “cel mai frumos loc de pe pământ” și pentru fanii trupei, și pentru artiști. Băieții au făcut frumos, ca de obicei, în fața probabil celei mai mari audiențe din istoria ei. S-a auzit fain și la press room, unde Tyler de la Twenty One Pilots, vorbind despre ce-l face fericit, a apucat să spună că sună bine trupa de pe Main și că ar vrea “să aibă tot succesul din lume…”. Continuarea într-o postare viitoare.
Purple Disco Machine m-a convins că încă mai știu să dansez ca în studenție.
Am salivat puțin la Arcade, dar am păstrat experiența pentru azi, ca să nu epuizăm esențele tari cu prima ocazie.
Apoi, au fost cozile interminabile la autocar. Eu, omul atașat profund de confort – unii mi-ar spune fițoasă-, aș fi făcut un meltdown groaznic dacă episodul s-ar fi întâmplat acum doi ani, dar experiența de ieri a fost altfel. Mă rupeau spatele și picioarele după 12 ore petrecute în festival, mi-a crescut puțin tensiunea, dar am ales să caut soluții, să mă las să simt toate senzațiile din corp și să mă bucur de un răsărit cum nu am mai trăit de mult. Și de viața simplă din jur: de lanurile de porumb, negura care levita deasupra dealurilor, vulpea care ne-a venit în întâmpinare, mirosul de praf de drum de țară… Poza din lanul de grâu a fost spontană.
Cozile sucks, mai ales cele care ating dimensiunea de ieri, dar n-ar strica să infuzăm și puțină recunoștință în cocktailul cu furie, frustrare, supărare și hate. Oamenii ăștia de la EC construiesc cu mâinile goale, an de an, o mega infrastructură la Bonțida, fără să le dea nimeni o mână de ajutor (autoritățile mai mult încurcă decât ajută). Ne e bine aici, să nu uităm asta! Cause we only live 28,835 days on Earth.
P.S.: niște shot-uri și ceva cald de băut din partea casei pentru oamenii care stăteau la coadă de câteva ore ar fi atenuat, cu siguranță, frustrarea și dezamăgirea lor. Pentru că nevoia noastră de a fi auziți și văzuți dă shut down logicii în situații grele.
Articol de Patricia FEDORENCO