DOCUMENT Cum controlau cei de la CFR fotbalul de la mijlocul anilor 2000: „Suntem toată ziua la televizor, prin toate ziarele…ei nu sunt nicăieri decât aicea în Cluj”

Dosarul instrumentat de procurorii DIICOT, în care Arpad Paszkany, Iuliu Mureşan şi alţi oficiali ai CFR Cluj sunt acuzaţi că ar fi delapidat clubul cu peste nouă milioane de euro, a readus la lumină, oarecum întâmplător, războiul de la mijlocul anilor 2000.

Atunci, cei de la CFR erau în plină ascensiune, iar în drumul lor trebuiau să strivească cel mai mare obstacol, „U” Cluj. Faptele care se discutau prin redacţii atunci, dar nu puteau fi scrise din simplul motiv că nimeni nu şi le asuma, au fost spuse acum câteva zile, la zece ani distanţă, de Marcel Popescu, impresar şi fost colaborator al „vişiniilor”.

„…Practică însemnând că viaţa CFR-ului înseamnă moartea Universităţii Cluj. Concret, era un meci la Caracal, preşedinte la Craiova era George Ilinca, iar executiv era Jean Niţulescu. Dacă vor, şi am încredere în integritatea lor, vor recunoaşte. Jucau cu U Cluj şi mie mi s-a cerut să merg să dau bani, 10.000, Craiovei, ca să o bată pe U Cluj. Am spus: cum puteţi să faceţi aşa ceva? De ce trebuie să dispară U Cluj? În acel moment am intrat într-un conflict”, spunea Popescu.

Omul încurcă puţin lucrurile, voit sau nu, şi nu face referire directă la meciul FC Caracal – „U” Cluj 4-0, înfrângere care a zdruncinat serios structura Universităţii în acel moment şi s-a lăsat cu excluderi din lot şi mare scandal.

Ceea ce s-a întâmplat în Oltenia era, însă, doar o continuare a practicilor începute în primele luni ale anului. În returul campionatului precedent, 2005-2006, „U” forţa promovarea, pentru ca să o rateze în utlimele etape, în urma unor egaluri „albe” cu cei de la Corvinul Hunedoara şi Industria Sârmei Câmpia Turzii. S-a vorbit atunci că ambele echipe, la fel ca şi alte adversare din serie, au fost serios motivate financiar de gruparea rivală din oraş.

„Poveşti!”, ar spune mulţi. Sau, clasicul, „sunteţi invidioşi pe performanţele CFR-ului”. Nici una, nici alta. Iar ca să vă convingeţi de influenţa pe care oamenii din Gruia o aveau în oraş, iar apoi în restul fotbalului, vă ataşez un document, o interceptare din celebrul dosar „Gazeta”, în care Iuliu Mureşan îi cere directorului „Gazeta de Cluj” şi „Bună Ziua, Ardeal”, să facă presiuni pe consilierii locali care urmau, a doua zi, să decidă alocările pentru sport. O frază mi-a rămas îm minte: „Suntem toată ziua la televizor, prin toate ziarele…ei nu sunt nicăieri decât aicea în Cluj că sunt câţiva care ne…<<susţin>>”.

Ideea e că în rândul fanilor ceferişti sau a celor din categoria „eu nu mă pricep la fotbal, dar…” s-a instalat o stare de negare totală. Iar senzaţia asta a fost cultivată, de-a lungul timpului, prin diferite canale media, astfel că majoritatea dintre ei n-ar accepta adevărul nici dacă ar veni cu o carte la pachet. Nu mă aştept ca stenograma de mai sus să schimbe starea asta de fapt. Ceea ce vreau să transmit e că, până la urmă, nu eram toţi nebuni, cei care vorbeam despre lucrurile astea, prin 2006.