Templates by BIGtheme NET

Nici distratul ăsta nu-i așa ușor! A venit vremea lui Electric Castel. Cum procedăm?

După doi ani de pandemie „îndulciți” parțial de o ediție specială în 2021, Electric Castle revine la forma care a consacrat festivalul, cu un line-up bun și cu multă lume așteptată la castel. Parcă mai mult ca la orice altă ediție, organizatorii și sponsorii au gândit, în acest an, o mulțime de activități care să țină oamenii ocupați pe parcursul zilei, au mărit suprafața festivalului și au reușit să împartă artiștii într-un mod echitabil, astfel încât fiecare seară să aibă câte o atracție principală. Totul e pregătit la Bonțida pentru un week-end demn de așteptarea celor doi ani, singurii care au fost, din nou, luați prin surprindere fiind, evident, autoritățile. Din cauza lucrărilor la E576, drum care va fi lărgit la două benzi, într-un mod ironic, pe relația Jucu – Bonțida, timpii de așteptare în trafic se prelungesc agonizant de mult. Organizatorii au recomandat îmbarcarea în autobuze (care, din păcate, merg, parțial, pe același drum blocat) sau tren, aparent cea mai bună variantă. Sutea.ro vă propune și un traseu alternativ.

Astfel, dacă nu se va prinde suficient de multă lume de avantajele acestei variante, drumul de la Cluj la Bonțida poate dura maximum 45 de minute, dacă o luați pe varianta str. Oașului – Chinteni – Deușu – Băbuțiu – Borșa – Răscruci. Traseul e proaspăt asfaltat și vine la pachet cu o priveliște pur transilvăneană. De bifat!

Revenind la Electric Castle, festivalul programează, azi, primii headlineri, cu trupa alternativ/indie Editors concertând în deschiderea Moderat, pe scena principală. Tot în această noapte, scena principală va aparține duo-ului Sofi Tukker, iar, la Hangar, islandezii de la GusGus sunt gata să-și confirme statutul de unii dintre cele mai influenți artiști electro din ultima decadă, au afirmat organizatorii.

Ieri, în prima zi, la Bonțida, au ajuns peste 38.000 de oameni, conform organizatorilor, care s-au distrat în Hangar, a doua scenă a festivalului, acolo unde au concertat, printre alții, Șuie Paparude și unde s-a încins și un Tik-Tok Party, adică o petrecere pe muzicile populare pe celebra platformă de socializare a celor născuți după 2010.

Recomandări emoțio-festivaliere

Un festival vine, însă, și cu provocări specifice, mai ales emoționale. La o pandemie și un război distanță de la ultimul EC, anxietatea a crescut, stresul și burnout-ul au atins cote maxime și a ajuns să ne fie foarte dificil să intrăm în acea stare pe care ne-o dorim atunci când călcăm pe domeniul Banffy sau pe tărâmul oricărui festival. Gândurile ne fug repede de acolo, ajung pe la birou sau prin alte părți și rar ne dau pace sau rămân cu noi. Așa că, prietenii de la Sinergie.ro, o platformă de conținut media dedicat dezvoltării emoționale și mintale, construită de clinica de psihoterapie Mind Education, condusă de Domnica Petrovai, au pregătit câteva sfaturi practice pentru a te putea bucura pe deplin de festival. În plus și tare important, aflăm și cum tratăm și așa numita „despresie post-festival”, de fapt, ziua de luni când te trezești destul de abțiguit și-ți dai seama că e mai dificil să comanzi un drink la ora 11, așa cum ai făcut-o în ultimele zile. Le poți citi pe toate mai jos!

Cheers!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*