(Cred că) am găsit trei motive pentru care trebuie să credem în victoria României cu Danemarca

Când vine vorba de spre meciurile decisive jucate de România, statistica nu e tocmai favorabilă. Românul, prin definiție, nu știe să strângă rândurile când e obligat să o facă, își ratează obiectivul, iar apoi dă vină pe altcineva, invocându-i pe bogați și a lor masă. Ultimul exemplu, meciul cu Albania de la EURO 2016.

În această seară, România joacă un nou „decisiv” chiar aici, la Cluj, contra Danemarcei, echipa care ne-a provocat insomnii după meciul acela blestemat, din toamna lui 2003, de la Copenhaga. Mai repede decât s-ar fi gândit în cele mai sumbre pronosticuri proprii, Daum joacă primul meci considerat ‚capital” din scurtul său mandat la națională. Am căutat mult și cred că am găsit trei motive pentru care trebuie să credem în victorie, deseară. Le luăm pe rând:

Forma bună a compartimentului ofensiv

Chiar azi citeam un material din Gazeta Sporturilor despre ineficacitatea României și despre imediatul record negativ pe care ai noștri ar putea să-l egaleze deseară: patru meciuri consecutive fără gol marcat. Dacă s-ar întâmpla asta, ne-am întoarce tocmai în sezonul 1947-1948, pe vremea când Albania ne bătea tot cu 1-0, dar ungurii ne dădeau nouă goluri! Totuși, având în vedere că Claudiu Keseru marchează aproape câte o dublă pe meci în Bulgaria, la Ludogorets, iar Chipciu și Stanciu, cei care-l vor susține în atac, au și ei cifre excelente la Anderlecht, putem spera că, deseară, nu ne vom întoarce pe vremea Anei Pauker. În plus, îi mai avem la îndemână pe Alibec sau Adrian Popa, ultimul proaspăt marcator în Anglia. Așa că, puțin optimism nu strică.

Orgoliul lui Daum

La conferința de presă de sâmbătă, l-am simțit pe Daum mult mai concentrat și mai rigid față de întâlnirea dinaintea debutului cu Muntenegru, spre exemplu. Dacă atunci a vorbit foarte relaxat, a ținut discursuri lungi despre calitatea fotbalistului român și a afișat un optimism aproape șocant pentru un antrenor al „naționalei”, acum chiar și momentele de amuzament au părut un pic forțate. Așadar, Christoph Daum simte că i-ar putea fugi pământul de sub picioare în cazul unui insucces deseară, iar asta nu din cauza unei eventuale demiteri, ci pentru că orgoliul său ar fi strivit sub „greutatea” ratării calificării.

Amintiri de la Copenhaga

„Bratuuu, du-te Bratuuuuuuuu!”, parcă încă îl aud pe Emil Grădinescu urlând cu disperare, după o ratare a lui Florin Bratu, în poziție de singur cu portarul. Au fost cinci astfel de momente, la Copenhaga, într-un moment în care România conducea cu 2-1, după golurile lui Mutu și Pancu, și era calificată la EURO 2004. S-a terminat, însă, 2-2, după un gol marcat de Martin Laursen, în al 6-lea minut de prelungiri. O țară întreagă l-a urât pe arbitrul elvețian Urs Meier pentru modul în care a condus partida, dar, cred, mai mult ne-am urât pe noi, ca echipă, pentru modul în care am tratat acele momente și am ratat uluitor. Mi-ar plăcea foarte tare să cred că cei care vor juca în această seară o vor face și cu gândul la acel meci, deși, în același timp sunt convins că mulți dintre ei nu l-au trăit cu aceeași intensitate cu care am făcut-o mulți dintre noi, în fața televizorului. “Nu trebuie să ne gândim la ce a fost în trecut. Viitorul nostru, ca generație, depinde de acest joc, la asta trebuie să ne stea capul”, a spus Chiricheș, întrebat despre acel moment.

Așadar, băieți, viitorul începe azi, de la 21:45. Sper să n-o dăm în bară, iar!

 

foto Echipa Națională de Fotbal (pagina de Facebook)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*