Un orășel mic de provincie din Rusia finalului anilor ’90. Războiul din Cecenia curmă vieți în ambele tabere, Putin se pregătește să preia puterea, iar destinele mai multor oameni se întrepătrund și ajung în puncte dramatice. Nimeni nu e vinovat pentru faptele sale, totul curge natural, ca și cum așa trebuia să se întâmple de la bun început. Orice crimă rămâne nepedepsită în tranziția anilor ‘90.
Scyting hiting Stone – Izbiți de Soartă, ca titlu oficial, Coasa Lovind Piatra, în traducere liberă – este filmul de diplomă (după cum și-l recomandă) al Annei Kruglova, absolventă a Kunsthochschule für Medien din Köln, și unul dintre regizorii aflați în cursa pentru trofeul Transilvania, în competiția oficială TIFF. Filmul are o poveste extrem de interesantă, fiind parțial cenzurat la prima proiecție în Rusia, filmat în Belarus din aceleași motive de cenzură și dezinteres local, dar cu o amprentă ce i-a făcut pe jurnaliștii de specialitate să o declare pe Kruglova drept urmașa lui Alexey Balabanov. Tânăra regizoare a povestit într-un interviu pentru sutea.ro despre capcanele pe care Rusia i le pregătește oricărui cineast la început de carieră, despre provocările libertății de exprimare, dar și despre faptul că poți critica regimul Putin cât timp ai pârghiile necesare. Filmul a fost recompensat cu premiul special al juriului, oferit de HBO România, în cadrul Galei de Închidere a TIFF.
Sutea.ro: La Q&A-urile de la finalul proiecției de miercuri ai insistat de mai multe ori că Izbiți de Soartă nu este filmul tău de debut, ci filmul tău de diplomă. Consideri că filmul pe care ai vrea ca oameni să-l vadă drept debutul tău ar trebui să fie mai complex sau, mai bine zis, nu crezi că actualul film e destul de mulțumitor pentru tine?
Anna Kruglova: În Rusia am avut parte de reacții mixte la adresa filmului. Unii au zis că e bun, alții că nu prea, dar nu e perfect, mai ales că eram în perioada studenției. Dacă mă întrebi pe mine, pot să-ți spun că sunt mulțumită de acest film, mai ales ca film de diplomă, dar ca debut cred că pot și mai mult.
În Izbiți de Soartă avem mai multe personaje ale căror destine se întrepătrund oarecum și ajungem într-un punct final, într-o dramă comună. Totuși, nimeni nu pare să fie vinovat, fiecare a avut motivul său bine întemeiat pentru ceea ce a făcut. De ce nu e nimeni vinovat? Suntem cu toții responsabili pentru acțiunile noastre.
La Q&A, după prima proiecție, vorbeam despre trauma colectivă a poporului rus. Psihologii spun că, în secolul XX, în Rusia, s-au întâmplat foarte multe fapte cutremurătoare, începând cu revoluția bolșevică, războiul din Afganistan, cel din Cecenia, de aceea rușii percep moarte ca pe un fenomen foarte firesc, iar asasinatul, ca pe un mijloc de a-și rezolva o problemă. Din acest motiv, omul nu poate fi vinovat dacă el trăiește în anul 2000 și percepe totul prin filtrele evenimentelor istorice și acționează în consecință. Am vrut să de-dramatizez lucrurile, așa că, atunci când oamenii comit o crimă în film, ei nu simt nici frică, nici vreun șoc. De aceea, când este omorât homeless-ul, scena este atât de rece; asasinii stau cu trupul acestuia la masă. Am vrut să creionez lucrurile groaznice ca fiind ne-groaznice, ca să prezint specificul caracterului rus.
Ai avut o scenă oarecum șocantă pentru unii spectatori din sală, un viol cu o matrioșcă. Ce simbolizează matrioșca în acest context?
E tot o de-dramatizare. Victima nu plânge, doar se ridică, pleacă, iar, în următoarea scenă, o vezi la masă mâncând, împreună cu familia. De fapt, un episod similar s-a petrecut în realitate, în Ivanovo, orașul meu natal și cel în care se petrece acțiunea filmului, iar de acolo am pornit și scrierea acestei scene. Cred că matrioșca și scena în sine reprezintă un mod de a prezenta vrajba între popoarele care formează Federația Rusă. Poate nu e neapărat un simbol foarte subtil, dar transmite ideea.
Apropo de scena violului, mi-a amintit de o altă secvență din Cargo 200 a lui Balabanov. Am văzut că presa din Rusia te-a declarat deja urmașa lui Alexey Balabanov (Brat, Zhmurki, Morphine, Cargo 200, Ya tozhe khochu). Cât de apăsătoare e comparația asta, după un singur film?
Cargo 200 e filmul meu preferat. Nu pot spune că Balanov e regizorul meu favorit, dar, cu siguranță, e unul dintre ei și un om pe care l-am admirat (Alexey Balabanov a murit din cauza unui atac de cord, în 2013, la 54 de ani – n.red). De fapt, am fost impresionată de acest film atunci când lucram la propriul meu proiect. Mulți critici ziceau că Scyting Hiting Stone (Izbiți de Soartă) e, de fapt, Cargo 200 cu un zero în plus, în sensul în care filmul lui Balabanov se desfășura la sfârșitul anilor ‘90, al meu în ajun de 2000. El avea o viziune critică la adresa finalului de epocă sovietică, în timp ce eu am luat sub lupă primul deceniu post-comunist. Iar povestea cu motocicleta din filmul meu e inspirată de un documentar care vorbea despre motivele care l-au provocat pe Balabanov să facă continuarea filmuli Brat. O femeie îi scrisese lui Danila Bagrov (actorul principal al filmului Brat – n.red) și i-a spus că motocicleta fiului ei a fost furată, deci Danila ar trebui să facă ceva, să-l găsească pe răufăcător. E o parte din Balabanov în acest film, dar să fiu comparată cu el e un pic exagerat, mai ales la primul film. Dar e un mare compliment, bineînțeles.
Să povestim puțin despre aventura de a face film. Ai finanțare din Germania, ai momente evidente critice la adresa naționalismului din Rusia. Cum a fost primit acest film în Rusia, vorbeai despre o cenzură evidentă la festivalul de la Omsk, de unde ai plecat cu Marele Premiu?
Rușii se iubesc pe ei înșiși foarte mult, de aceea ei nu acceptă critica. În anii 2000 am fi putut turna un astfel de film fără nicio reținere, dar acum, din păcate, se intensifică un soi de patriotism și ortodoxism nesănătos, de aceea este foarte dificil să faci un film, în care i se aduc, în vreun fel, atingeri credinței sau sunt aduse în discuție războiul și, mai ales, Putin. Scena din film în care câțiva oameni se uită la televizor, Putin vorbește, iar unul dintre eroi spune că zâmbetul lui este ca al unui rechin împăiat este, de fapt, un citat preluat dintr-un articol din ziarul Komsomolskaya Pravda, din anul 2001. Acel articol pur și simplu nu mai există în nicio bibliotecă, deci, cineva urmărește aceste opinii și acționează în consecință.
În Omsk, nu a venit nimeni de foarte sus să îmi spună să scot scena cu Putin, dar organizatorii festivalului mi-au spus că le e frică de ce se poate întâmpla dacă nu facem acest compromis. Nu am vrut să le creez probleme oamenilor, așa că am scos-o.
Sunt tot mai multe voci care critică regimul Putin. De exemplu, Zvyagintsev, mai ales, după al său Leviatan, a fost numit rusofob. Opiniile pe care le exprimi în filme ca regizor pot influența decizia Ministerului Culturii de a acorda sau nu finanțare?
Depinde de producător. Dacă ai conexiuni bune, totul se poate. De exemplu, Alexander Rodnyansky, producătorul lui Zviagintsev, poate să obțină toți banii din Rusia, dacă dorește, dar pentru tineri e foarte dificil, fie că ești regizor sau producător, mai ales dacă ai o temă care nu e pe placul guvernării.
Așadar, totul depinde de relațiile personale și mai puțin de subiectul și calitatea proiectului.
În Rusia, totul depinde de relații. Poți să critici societatea din Rusia dacă ești Zvyagintsev, nu e nici o problemă. Însă, pentru oricine altcineva e foarte dificil. Spre exemplu, Sigarev (Vassily Sigarev, n.red) are dificultăți mari să-și finanțeze noul film, din cauză că e opozant al regimului și a exprimat clar acest lucru prin filmele sale.
Cât de greu crezi că-ți va fi să te întorci acasă și să îți exprimi liber opiniile după experiența cu Izbiți de soartă și întregul context în care jurnaliști și politicieni anti Putin sunt asasinați fără nicio jenă?
Nu vreau să-mi fac filmele neapărat în Rusia, mi-ar plăcea să fie o parte în Germania, o parte în altă țară și tot așa. În Germania, spre exemplu, mi-ar fi mai ok să găsesc finanțare, în sensul că dacă mi se promite o sumă mă pot baza pe ea. În schimb, în Rusia, ei îți promit 10 milioane, tu iei un milion, iar restul îi împarți în 29 de părți. Știți la ce mă refer. Așa că, în Germania, știi că banii de care dispui, că sunt 500.000 de euro sau 2 milioane de euro, sunt ai tăi și-i bugetezi cum crezi tu. Poate de aceea e mai ok să rămân ca și producție în Germania. Însă ca și actori, vreau evident să lucrez cu cei din Rusia. Sunt extraordinari.
Știu că ești și bucătar în paralel. Ce îți place să gătești?
Acum, din păcate, nu mai lucrez. Spun din păcate pentru că, pe lângă faptul că e un job foarte bun, este și practic, nu trebuie să îți mai bați capul ce mănânci azi. Eu lucram în tot felul de restaurante, italiene, sârbești, nemțești, și partea bună era că mă ajuta foarte mult în procesul creativ. Pot să scriu doar atunci când lucrez fizic, cu mâinile, pentru că mintea mi se golește și pot să fiu foarte productivă în procesul de creație. Ce-mi place să gătesc? Cred că mâncare italiană, dar, în ultimul timp, am gătit multă mâncare sârbească.
Spuneai că ai deja un scenariu pentru filmul tău de debut. Ne poți spune care ar fi ideea generală, unde va avea loc?
Filmul se numește Cei izgoniți. Acțiunea se petrece la finalul anilor ‘90. Un ginecolog se mută într-un orășel tipic rusesc, al cărui locuitori trăiesc niște momente ciudate, pentru că nu departe trece autostrada, unde femeile merg să se prostitueze. Acest ginecolog preia conducerea spitalului din acea localitate, iar povestea începe când o pacientă îi cere să îi facă avort pe motiv că embrionul din ea este antihristul. Medicul îi face avort, pacienta moare, așa că ascunde acest embrion acasă la ea, într-un borcan, printre borcanele cu murături. De aici, povestea ia amploare: cine este acest embrion, de ce a venit pe lume și cu ce se va termina totul. Este un scenariu la limita dintre satiră și thriller mistic.
Îl vedem la TIFF anul viitor?
Anul următor, sigur nu, pentru că nu am primit finanțare din Rusia. Mi-au zis că le pare rău, dar nu e o temă foarte bună. Ministerul Culturii a zis că știe povestea, dar nu e foarte bună pentru perioada asta. Trebuie să mai așteptăm când vântul își va schimba direcția în care bate. Așa că încerc să găsesc finanțare în altă parte, chiar și în Germania. Povestea poate fi ușor adaptată pentru zona Germaniei anilor ’90, mai ales că încă se resimte influența sovietică în anumite regiuni și, în general, tema morții și a cruzimii se potrivește foarte bine nemților.
În facultate, a trebuit să vizionezi filme pe anumite teme, între care au fost și filme românești. Ce filme ai văzut și ce impact au avut asupra background-ului tău regizoral?
Am avut un seminar axat pe filme românești. Nu știam foarte multe despre filmul românesc, recunosc, am văzut 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, dar apoi am auzit despre noul val. Cu ocazia asta, la TIFF, am primit tot felul de recomandări legat de filmele românești pe care ar trebui să le văd. Așa că trebuie să mă apuc de vizionări.
Cum ți se pare festivalul față de altele similare la care ai participat și reacția publicului?
Eu am prins doar finalul celor două proiecții, dar pot spune că publicul de aici a reacționat similar cu ceea ce am văzut în Germania sau Franța. Ok, sunt anumite momente specifice fiecărei țări, spre exemplu în Franța au empatizat foarte mult cu scenele în care se mânca și erau interesați de ce se mânca. Totuși, românii au înțeles foarte bine mesajul, cred, mai ales că e o țară la granița dintre Est și Vest. Și la voi a fost cineva împușcat ca și la noi Nicolae al II-lea, același trecut comunist; într-un fel, istoria se intersectează, de aceea publicul de aici înțelege subiectul destul de bine
Ce pot să-ți spun e că titlul e tradus aiurea, ar trebui să fie provocator, așa cum e și filmul în sine și titlul original. Festivalul îmi place. Lumea e foarte relaxată, în Rusia festivalurile sunt mult mai pompoase și cu multe ifose. Aici văd mulți tineri și atmosferă liniștită.
Behind the scenes
- Filmul s-a născut din amintirea regizoarei, la insistența profesorilor de facultate, care și-au dorit ca proiectele studenților să fie cât mai personale.
- Inițial, plănuise să filmeze acasă, în Ivanovo, însă, pentru că autoritățile locale nu au fost încântate de idee – “nu au avut nevoie ca cineva să cheltuie în orașul lor 25.000 de euro” -, a mutat echipa de filmare în Borisov, Belarus.
- Actorii cu rol secundar și cei episodici sunt bieloruși și toți au primit onorarii minime, 50 de euro pe tură.
- Eroina principală, Xenia Kutepova, a fost recrutată pe Facebook.
- Filmările au durat 22 de zile. Într-un orășel de provincie este dificil să le explici oamenilor că filmezi o dramă într-un apartament obișnuit de bloc și nu un film porno, mai ales, când aud vorbindu-se în germană, așa că scenele s-au jucat în apartamentul în care locuia echipa.
Alin ȘUTEA, Patricia FEDORENCO