Cum a fost la Gala de Deschidere a TIFF printre discursuri, lecții de istorie și șlagăre eterne. În plus, cine e Jane?

foto: Andreea Popa (TIFF)

Gala de Deschidere a TIFF 2022, cea de-a 21-a ediție a festivalului, a adunat aseară, în Piața Unirii, peste 2500 de oameni, conform organizatorilor, o asistență “ca-n vremurile bune”, după cum au remarcat toți vorbitorii de pe scenă. Tudor Giurgiu, președintele TIFF, de data asta într-o ținută mai sobră față de aparițiile cu care ne-a obișnuit în anii trecuți, a vorbit despre eforturile pe care le-au făcut el și echipa sa pentru a organiza cele două ediții precedente în plină pandemie, plus dificultățile de a atrage fonduri de la Ministerul Culturii. Le-a mulțumit lui Vasile Dâncu, actualul Ministru al Apărării și Monei Muscă, ex-Ministra Culturii, pentru sprjinul de la primele ediții și a scos în evidență un fapt prea puțin cunoscut de publicul local: Clujul a devenit UNESCO City of Film, intrând pe o listă exclusivistă, alături de orașe precum Roma, Sydney sau Sarajevo.

“Ne luptăm în fiecare an să arătăm că suntem buni, că merităm, parcă dăm un examen în fața celor de la Ministerul Culturii pentru a obține finanțare. Am fost singurul eveniment care s-a desfășurat cu prezență fizică în plină pandemie, am făcut eforturi, dar tot nu a fost suficient, ei ne tot tăiau bugetul. Din fericire, am avut o discuție bună cu Lucian Romașcanu (Ministrul Culturii – n.n.) și vom găsi soluții”, a spus Tudor Giurgiu.

Aproape imediat, pe scenă a urcat primarul Emil Boc, iar edilul și-a început un discurs-manifest, pornind de la conflictul din Ucraina și a subliniat, în mai multe rânduri, importanța culturii în consolidarea unei democrații sănătoase. Adică exact sectorul atât de subfinanțat în ultimii 30 de ani, așa cum preciza și Giurgiu. “Când vorbim de democraţie ne punem întrebarea care sunt fundamentele ei, pe ce se bazează democraţia când totuşi noi putem să ne bucurăm de film, iar alţii, din nefericire, să asculte sirenele de război. Pentru că la baza democraţiei a stat şi va sta întotdeauna educaţia şi cultura. Societăţile care au investit şi vor investi în educaţie şi cultură vor avea întotdeauna un viitor asigurat, pentru că educaţia şi cultura reprezintă oxigenul funcţionării unei societăţi democratice. De aceea Tudor, ceea ce faci pentru Cluj, ceea ce faci pentru România, ceea ce facem cu toţii pentru cultură este un sprijin pentru democraţie”, a spus Boc, citat de Monitorul de Cluj.


Edilul Clujului a trecut, apoi, la o scurtă lecție de istorie și a purtat publicul de la Magna Carta, până la Revoluția Franceză și cea română, într-o încercare de a arăta cum democrațiile autentice pot evolua și pot consolida statele și le pot salva de la conflicte totale, așa cum se întâmplă în Ucraina.

Ritmurile s-au schimbat odată cu apariția eternei Corina Chiriac. Considerată a fi una dintre doamnele muzicii și șlagărelor românești, Corina Chiriac și-a pregătit un setlist care să ridice publicul în picioare, ceea ce s-a și întâmplat. S-a dansat, s-a cântat și s-a și plimbat printre spectatori, așa că atmosfera a fost pregătită pentru highlight-ul serii: Afacerea Jane (Call Jane, în titlul original), o producție din Statele Unite ale Americii, cu Elizabeth Banks și excelenta Sigourney Weaver. Filmul urmărește un caz real din SUA anilor ’60, atunci când avorturile erau interzise, iar o organizație clandestină din care nu făcea parte nici o persoană pe nume Jane (glumă intenționată) a reușit să ajute 12.000 de femei să facă întrerupere de sarcină, fără să fie întregistrat vreun deces în rândul pacientelor! De urmărit cu atenție și îngrijorare, dacă ne raportăm la situația existentă și astăzi în democrația de peste Ocean.

De azi, TIFF și-a intrat cu adevărat în drepturi, copiii s-au prezentat la activitățile din parcul Poligon din Florești, cinefilii au umplut sălile de cinema și spațiile de proiecție out-door, iar echipa sutea.ro se pregătește de mers la Bonțida acolo unde Nosferatu promite să impresioneze și acum, la aproape un secol de la lansare.


Să fie TIFF!  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*