sutea.ro Intră pe o ureche, iese pe cealaltă, dar rămâne în cap. Ca târnăcopul!
Peste 300 de oameni s-au înghesuit, ieri, în sala de conferințe a hotelului Platinia nu doar pentru a-l vedea pe Nicolas Cage, dar și pentru a-l asculta vorbind despre film, artă, literatură, viață și alcool. Alte câteva zeci au rămas afară pregătite să prindă momentul în care acesta va ieși, izbăvitor, pe hol, și va zâmbi pentru un selfie sau un autograf.
La masterclass-ul de duminică, excelent moderat de Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF, actorul american în vârstă de 55 de ani, și-a deschis sufletul în fața publicului clujean căruia i-a povestit despre sursele sale de inspirație artistică, relația cu fanii, sentimentul Super8 sau relația cu alcoolul. Legat de acest ultim subiect, Cage a avut o poveste extrem de amuzantă despre cum s-au desfășurat filmările la “Leaving Las Vegas”, film în care joacă rolul unui alcoolic cu tendințe suicidale și care, practic, se mută din Los Angeles în Vegas pentru a-și bea mințile până la moarte. De aici, povestește Nick:
“Există anumite trucuri când joci personaje bete, alcoolici. Nu te poți duce beat pe platou că-ți uiți replicile, asta e clar. Când am început “Leaving Las Vegas”, mă înregistram în timp ce beam, să văd exact cum mi se modifică corpul, comportamentul, mimica, studiam tot. Apoi, am luat cele mai bune momente cu personaje alcoolice: era tipologia bețivului care urlă și nu se aude decât pe el, a celui care râde tot timpul, dar și a celui care-ți arată fața violentă, urâtă a alcoolului, iar, apoi, tipologia celui dependent, care nu te mai are scăpare. Și, într-un final, e Albert Finney în “Under the Vulcano”. Este scena aceea cu Finney care se plimbă vreo 4 minute prin New Mexico și mă gândeam “man, omul ăsta e foarte-foarte beat! Oare cum o face altfel?”. Apoi, am luat legătura cu el prin cineva și mi-a spus care era secretul: lua un shot de burbon, îl gusta, iar apoi îl scuipa. Mintea sa procesa mai departe și-l ajuta să intre în personaj”, a povestit Cage.
Apoi a dezvăluit un lucru mai puțin întâlnit, faptul că și pentru beție poți să-ți găsești un antrenor. “Aveam un unchi, era bețivul familiei, tot timpul consuma, la întâlniri, petreceri, zile de naștere. Și m-am gândit “știi ce? Îl iau ca și drinking coach!”. Așa că venea pe platou, beat, și povesteam, am introdus chiar și în film câteva dintre replicile lui de beție. Apoi, urma scena din cazinou și el a venit la mine și mi-a zis: “Nick, scena asta cere niște sambuca!”. Așa că am băut și băut, am intrat în platou abia ținându-mă pe picioare, dat drumul la cameră și apoi, dintr-o dată, am început să arunc peste tot cipuri de poker, lucruri de pe masă. Eram out! Apoi, ne-am târât să ajungem în camere, am leșinat pe hol. A doua zi, m-a dus la McDonald’s să mâncăm un Egg McMuffin”, a povestit Cage ca și cum toată povestea se întâmplase în urmă cu doar câteva zile. Rolul său din “Leaving Las Vegas” avea să-i aducă și Oscarul pentru „cel mai bun actor”, dar și Globul de Aur în aceeași categorie.
Nicolas Cage despre…
…sentimentul Super8. “Tatăl meu ne-a dat mie și fratelui meu o cameră Minolta Super8. Împreună, făceam filme în curtea din spate despre circ – The Unknown Circus, i-am spus –, despre triunghiuri amoroase, despre super eroi. Într-unul eram un fel de PlasticMan și încercam cumva să simulăm, băgând mâinile mai multor copii prin tuburi, o mână lungă de tot. Ne montam singuri filmele, le editam. Ele veneau dintr-un loc al bucuriei, acolo unde voiam să spunem povestea. Nu era despre faimă, premii, clasamente, era doar bucurie. Acesta e Sentimentul Super8, pe care se întâmplă să îl mai am uneori. Chiar și când am făcut Mandy le-am zis celor din platou că am sentimentul. E cea mai sinceră formă de a face un film”.
…fani. “Și eu sunt fan al multor actori sau al muzicii. Nu am avut niciodată o experiență terifiantă cu un fan. De multe ori mă gândesc cum aș fi fost eu dacă îl întâlneam pe John Lennon sau pe Bruce Lee sau pe Elvis. Tatăl meu îmi zicea că dacă chiar admiri munca cuiva, nu întâlni acea persoană, poate te va dezamăgi sau poate va zice ceva nelalocul lui. Dacă întâlnesc un fan, chiar nu vreau să-l dezamăgesc. Publicul are o relație cu performance-ul tău, iar, prin orice aș zice, aș putea să stric acea relație. Mai bine stau calm, strâng mâini și rămân așa. Sunt și eu un fan. Am fost un fan atunci când i-am întâlnit pe Sean Connery sau Marlon Brando și am avut ocazia să învăț și să discute filme cu ei, să jucăm împreună. Tot un fan am rămas”.
…tentativa de scenarist. “Am scris odată un scenariu. În aceeași perioadă îmi cumpărasem un Ferrari absolut fabulos, eram foarte încântat. Și am ieșit eu într-o dimineață cu gentuța pe umăr, am rezemat-o de Ferrari și am început să admir mașina, eram încântat din cale afară: cum strălucea, ce culoare avea, roțile, Doamne, ce roți! Și m-am urcat în mașină, am dat frumos cu spatele să ies de pe alee și am călcat gentuța mea cu tot cu laptop și cu singura mea copie a scenariului. Atunci, m-am gândit că e un semn și trebuie să mă limitez la actorie. Și nici nu mi-am mai cumpărat vreodată un Ferrari”.
foto principal: Chris Nemeș (TIFF)