Templates by BIGtheme NET

INTERVIU Alternosfera – drumul de la începuturi şi până în vârful rockului românesc: „Pe lângă evenimente mari, e foarte important să descoperi locuri necunoscute unde sunt mai multe băbuţe ortodoxe decât consumatori de muzică rock. E important să educi”

alternosfera-form

De la trupa de underground promovată, mai târziu, pe Guerilla şi ascultată, în general, la evenimente ce aveau legătura cu Republica Moldova, Alternosfera a ajuns una dintre cele mai importante formaţii din rock-ul românesc. Şi pe lângă asta, a ajuns şi pe Sutea.ro, după un concert de tip montagne russe în /FORM Space, în care câteva sute de oameni au fost purtaţi şi zguduiţi în lumea imaginată de băieţii din Chişinău.

Ceea ce veţi citi mai jos este o discuţie de mai bine de jumătate de oră despre muzică, amintiri, influenţe, sfaturi pentru ca cei mici să ajungă mari, multă muzică din tinereţe, dar şi o alegere importantă. O ultimă şansă, oarecum.

 

Sutea.ro: Aţi început, la Cluj, ultima parte a turneului de promovare al albumului „Haosoleum”. De ce tocmai aici?

Marcel Bostan: Pentru că aşa s-au aşezat astrele, în primul rând. De fapt, concertele din acest turneu sunt cele care încheie conceptul „Episodia”, nu doar ultimul album, dar tot conceptul la care am lucrat în ultimii cinci-şase ani, iar prietenii noştri de la /FORMSpace ne-au invitat aici. Ne-am dorit foarte mult să concertăm în acest loc, am văzut şi conceptul locaţiei, am văzut cum va arăta încă atunci când se afla în construcţie, şi chiar de mult aşteptam să apară în Cluj un astfel de loc.

Apropo, cum vi se pare locaţia în comparație cu locurile în care obişnuiţi să concertaţi în ţară şi în Republica Moldova?

M.B.: E un loc underground, ca şi imagine, dar care arată bine, care e curat din toate punctele de vedere. Asta e cel mai important. Deseori, când proprietarul locaţiei spune că e un loc underground, te gândeşti la mizerie şi dezordine. Cei de aici au un staff foarte-foarte profesionist, cu un public conştient, educat, lucruri care nu pot decât să te bucure.

Sunteţi o formaţie care a început din underground, cu evenimente la care se adunau doar câteva zeci de oameni, şi aţi ajuns până la punctul în care, în Cluj, biletele se vând cu câteva zile înainte de concert. Cum vi se pare, privind în urmă, tot drumul vostru?

M.B.: Pe noi ne motivează să mergem înainte. Am început ca o trupă…nici nu puteam să ne numim trupă, ca o idee poate. Aveam 15-16 ani când am creat Alternosfera, începeam să conştientizăm ce se întâmplă, abia prin 2003-2004, atunci au început să apară primele întrebări. Şi în 2007 încă nu erau răspunsuri (râde). După care am avut o pauză pentru conştientizare, cum ar veni, până în 2009-2010. În timpul ăsta Alternosfera exista ca şi colectiv, dar abia atunci se forma sistemul de valori al trupei. Erau discuţii non-stop, îmbinate cu repetiţii. În 2010 când am reluat concertele şi ne-am reîntâlnit cu publicul, deja ei cântau împreună cu noi. Aşa că pentru noi nu a fost un obiectiv principal, să fim în topuri aici sau în Republica Moldova. Fiecare trupă are propria ei viziune sau obiective. La noi a fost simplu: practic, peste noapte, ne-am trezit cu un public care era dornic să vadă Alternosfera, care ştia materialul trupei, care cânta împreună cu noi, iar lucrul ăsta ne-a făcut să ne focusăm şi mai mult pe ceea ce cream. Momentul „Episodia” a fost decisiv pentru noi, pentru că în interiorul trupei erau discuţii de genul „facem un album-două şi vedem cum merge”. Iar dacă nu merge…

Adică aţi avut momente în care v-aţi gândit să nu continuaţi, să puneţi stop. De ce?

M.B.: Noi facem muzică pentru noi, dar ai nevoie de feedback-ul publicului. Dacă faci un concert cu sala goală, înseamnă că faci ceva incorect.

Tocmai de aceea, e ciudat că v-aţi gândit la retragere,  voi aveaţi concerte cu sala plină, în general.

Marin Nicoară: La început sălile erau pustii, dar vorbim de anul 2003. Aşa era situaţia.

Marcel Bostan: Ştii care-i chestia? Trebuie să existe o infrastructură care să motiveze publicul să vină. Nu e nevoie doar de material muzical foarte bun şi de trupe cu atitudine, ci şi de cluburi şi public educat. Au fost cazuri în care au apărut tot felul de neclarităţi cu organizatorii de evenimente, atât aici, cât şi în R. Moldova, aşa că am preferat să ne retragem de fiecare dată.

Bun, am înţeles. Hai să revenim la originile creaţiei. Sunt curios ce muzică, ce artişti, ce albume v-au inspirat pe fiecare dintre voi.

Sergiu Aladin (chitară): Pentru mine, trupele cele mai tari rămân Pantera, Extreme, Nirvana, sunt o mulţime de chitarişti care m-au inspirat, începând de la blues, până la grunge.

Ce părere ai despre noul val al rock-ului şi metalului, metalcore, deathcore etc.?

Serj Aladin: E un stil sănătos. Eu am cântat într-o trupă de NU Metal înainte de Alternosfera. Avem şi influenţe de NU, cred că pe „Aruncă-mi” sunt cel mai evidente. Când am înregistrat „Virgula” noi ascultam mult Tool, A Perfect Circle. Cred că „Aruncă-mi” e de acolo.

OK, mergem mai departe…

Serghei Krasnov (bass): Ziceai de metalcore, „Bring Me The Horizon” e trupa care m-a influenţat până acum, asta ascult.

Marcel Bostan: Păi are 22 de ani, normal că asta ascultă (râde).

Cum a fost să cânţi pe aceeaşi scenă cu ei, la Electric Castle?

Cum să fie? Absolut senzaţional, chiar am avut emoţii într-un fel. Bine, concertul lor a fost excelent.

OK, continuăm amintirile, ca să zic aşa…

Marin Nicoară (chitară): În timpul liceului, spre exemplu, înainte să-l întâlnesc pe Marcel, ascultam „Kino”, mult rock rusesc. Viktor Tsoy era prioritar, DDT, Mumiy Troll, mai târziu B2. După şcoală, a venit grunge-ul, Nirvana, Stone Temple Pilots, Alice in Chains, Soundgarden, până am mai dat şi de Pantera. Ca şi chitarist îl ascultam pe Joe Satriani.

Eugen…

Eugen Berdea (tobe): Nu pot să zic că acum am o trupă preferată. Ascultam grunge când eram mai tânăr. Acum, poate Nine Inch Nails, The Memorials. NIN mi se par excelenţi live, toboşarul lor e senzaţional.

Iar tu, Marcel?

Marcel Bostan (voce): Depinde de perioadă. Eu am un frate cu zece ani mai mare. Prin ’89, când aveam 7 ani, el avea multe casete cu Kino, cu Mashina Vremeni, apoi, prin ’91-92, tot el aducea muzică acasă, eu eram foarte pasionat. Avea toate albumele de la Queen, ascultam Queen şi Beatles. Prin ’93 am început să ascultăm Nirvana, cu toţi colegii de liceu, sunt multe poveşti legate de Nirvana (râde). Îţi dai seama, în ’93 Kurt era încă în viaţă. Chiar ţin minte ziua în care am venit la şcoală şi colegii mi-au spus că Kurt Cobain a murit. Eram un tânăr care purta tricouri cu Nirvana şi Metallica. A fost şi o perioadă în care am început să ascult rock rusesc, începând cu DDT, terminând, în ’99, cu Splin, Mumiy Troll, apăruse deja și Zemfira. Led Zeppelin e iarăşi o trupă care m-a influenţat, deşi nu eram un fan neaparat. Îmi plăcea „Immigrant Song”, are un sunet unic, dar abia după live-ul „Kashmir” cu orchestra m-am îndrăgostit de ei. Datorită acelui live, una dintre primele componenţe „Alternosfera”reunea 11 oameni, cu flauturi, nebunii, mulţi chitarişti. Nu era neapărat o inspiraţie din acel live Led Zeppelin& orchestra, dar experimentam. Nu ştiam pe ce planetă suntem, nu ştiam ce vrem să facem.

Bun, şi când v-aţi găsit drumul, când v-aţi identificat stilul?

M.B.: De fapt, ăsta e un proces natural. Din 1998, de când a început Alternosfera, până în 2007, noi eram într-un proces continuu de formare. Parcă ne aflam sub o salcie şi trăgeam ba de o crenguţă, ba de alta. Dacă pica ceva era ok, dacă nu, era la fel de bine, şi tot aşa. Perioada de formare propriu-zisă a trupei a fost 2007-2010 şi în perioada asta nu doar că ne-am format ca trupă, ca şi concept, însă a trebuit să regândim şi materialul care a fost scris până atunci. Crede-mă, noi eram într-o fază în care piesele mai vechi, dar şi ultimul album, „Visători cu plumb în ochi”, nu erau dorite de noi, oarecum, nu vroiam să le cântăm. A fost o perioadă întreagă de reconştientizare a materialului, pentru a-l percepe într-o altă formă. Nu degeaba s-au schimbat zeci de artiști în Alternosfera, oamenii au venit, au plecat, au făcut parte din colectiv, am trăit aceleaşi sentimente, dar de fiecare dată am schimbat câte ceva.

În ciuda acestor schimbări, aţi devenit cea mai de succes trupă de alternativ din România şi una dintre cele mai importante ale rock-ului ultimilor ani. E o presiune pe voi?

Ştii, cea mai mare presiune e faptul că noi putem să ascultăm Alternosfera doar în stare de ebrietate avansată (râde). Ăsta e un lucrul legat de anumite procese pe care noi nu le controlam până în 2011, 2012, legate de înregistrări şi de mixaj. Eram destul de inconştienţi. Crede-mă, acumulând experienţele din ultimii cinci-şase ani, pot spune că totul abia începe pentru noi. Noi mereu suntem pe baricade, mereu lucrăm, înregistrăm, suntem în căutarea muzicii.

Sunteţi în căutarea muzicii, dar şi în căutarea de publicuri şi experienţe noi. Aveţi concerte în Râmnicu Vâlcea, în Craiova, cum sunteţi primiţi acolo?

M.B.: Foarte mult contează locaţia în care cântăm.

Serj Aladin: Am trecut de nivelul în care eram oarecum dependenţi de studenţii moldoveni din România.

Marcel Bostan: Îţi explic altfel. Noi încercăm ca, o dată pe an, să ne aventurăm în oraşe în care nu am mai cântat, cum e Râmnicu Vâlcea. Având un concert mai mare în Bucureşti, spre exemplu, noi îl legăm de un concert în Craiova, chiar dacă ştim că nu va fi profitabil. Dacă la primul concert în Craiova, care a coincis cu zilele oraşului, am avut vreo 150 de persoane, mâine (sâmbătă – n.a.) avem concert la Craiova şi deja 200 de bilete sunt vândute, locaţia având o capacitate de vreo 250 de persoane. Noi nu facem muzică pentru bani, ci pentru că ştim să o facem. Crede-mă că, pe lângă evenimente mari cu producţie serioasă, cu led-uri, cu sunet masiv, e foarte bine să mai descoperi locuri necunoscute, unde sunt mai multe băbuţe ortodoxe decât consumatori de muzică rock. Tu cânţi pentru un elev, el se refocusează, începe să asculte nu doar Alternosfera, ci şi alte trupe. Începe să consume evenimente rock, să fie mult mai educat muzical. Ăsta e un lucru important: să ştii să şi dai înapoi, nu doar să iei, să ştii să coagulezi, să educi. Sunt multe trupe care doar iau de la public, dar dau prea puţin înapoi.

Cum vedeţi voi peisajul rock din România?

M.B.: E foarte dezvoltat, există foarte multe trupe, apar zeci de trupe anual. Noi nu suntem foarte focusaţi să le ascultăm toate materialele, dar îi urmărim în evenimente.

De ce crezi că ar mai avea nevoie sau ce le lipseşte pentru a ieşi din underground?

 M.B.: Să cânte în română, în primul rând. Apoi, să ştie şi să nu uite un lucru: muzica o faci din mai multe considerente, nu doar că e foarte tare să fie artist pe scenă şi să vină fetele să-şi facă poze cu tine şi să ia autografe. O faci fiindcă simţi că trebuie să iasă din tine. Şi, pentru orice trupă aflată la început, e important să-şi găsească o cale a ei, să nu pornească de la coveruri sau să se alinieze unui sound consacrat, de genul să fie un Sabbath sau Pantera de România. Trebuie să ai drumul tău şi să baţi în acelaşi punct până când o să-ţi sară capacele. Trebuie să faci lucrul ăsta calitativ, conştient, dar să vii cu mesaje destul de coagulante.

Dar piaţa de rock din Moldova?

M.B.: În 2002-2004 a fost cea mai mare explozie de trupe. Chestia asta a fost influenţată de apariţia a două cluburi mari în jurul cărora s-au adunat consumatorii de muzică rock, Yellow Submarine şi Black Elephant, repere pentru artişti. Cluburile au dispărut prin 2006 şi a început un declin. Trupele apăreau, dar nu ştiai de ele. Adică, noi eram deja de câţiva ani pe piaţă, dar nu cunoaşteam alte trupe care au ajuns să fie importante. Acum a apărut un proiect interesant în Chişinău, POT Music, care strânge artiştii sub acelaşi acoperiş. Şi aşa au apărut foarte multe trupe care au ocazia să cânte, ai unde să-i vezi, în curând va apărea şi o compilaţie POT Music. Acum ai posibilitatea să-i urci pe scenă să cânte. Noi, de fiecare dată când am avut posibilitatea, în cazul concertelor de la Chişinău,  am luat o trupă nouă care să cânte în deschidere. Problema e că, în ultima perioadă, nu ştiam pe cine să luăm. Datorită acestui proiect, lucrurile s-au schimbat şi am reuşit să aducem cu noi multe trupe. Ok, poate nu multe, dar suficiente.

Duminică, 13 noiembrie, e o zi importantă pentru Republica Moldova, poate una dintre cele mai importante de după ’90. De ce trebuie să iasă oamenii, să voteze la alegerile prezidenţiale?

Un singur răspuns şi un singur hashtag: #MAIAvem o şansă. O singură şansă.

 

Best Romanian Alternative Act, de două ori la rând

 

Alternosfera a fost desemnată, atât în 2015, cât şi în 2016, drept cea mai bună trupă de rock alternativ din România, la premiile „Metalhead”, cel mai important eveniment de profil din rockul autohton. Trupa fondată în urmă cu 18 ani, în Chişinău, are la activ cinci albume de studio, ultimele trei – Virgula, Epizodia şi Haosoleum – formând un triptic conceptual, „ePIsodia”. Alternosfera a lansat şi un EP, în urmă cu 8 ani, intitulat „Flori din Groapa Marianelor”, care include una dintre cele mai (re)cunoscute piese ale trupei, „Flori de mai”.

 

photo by Form Space. Vizi – photographer

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*