Templates by BIGtheme NET

Nimic despre ploaia şi noroiul de la Electric Castle 2016

afterec

Electric Castle 2016 e deja poveste, lumea încă îşi mai curăţă cizmele, dar mie tot îmi cântă Sigur Ros, Enter Shikari şi BMTH în cap.

Cred că s-a scris tot ce era de scris despre ploaie, noroi, scene explicite, cozi la autocare şi maşini blocate în parcări. Dar luni dimineaţa, când toţi s-au trezit din nebunia de aproape cinci zile de la Bonţida, sunt convins că nimic din toate cele de mai sus n-au mai contat şi a rămas doar povestea. Şi muzica.

 

Enter Shikari

Am zis încă dinaintea festivalului că trupa britanică va fi o explozie de energie şi am avut dreptate. Englezii şi-au început concertul cu o forţă viscerală, iar după primele acorduri din a doua piesă din set-list, „Sorry you’re not a winner,” au fost nevoiţi să se oprească, pentru că au reuşit să rupă o chitară. Show-ul le-a mers strună în continuare, publicul i-a adoptat rapid, deşi mulţi nu prea erau familiarizaţi cu fenomenul, şi au oferit unul dintre momentele de pus în ramă din istoria Electric Castle: basistul Chris Batten a coborât în mijlocul unui „circle pit” şi a sfârşit pe braţele fanilor.

 

Bring Me the Horizon

Bring Me the Horizon (BMTH) este una dintre puţinele trupe care a ajuns în România într-un moment în care e pe val, aşa că eforturile celor de la EC de a-i aduce în la castel chiar merită apreciate. Formaţia de metalcore din Sheffield a evoluat foarte mult în ultimii ani, ajungând să cânte în deschiderea unor trupe ca Metallica, în faţa a 80-90.000 de oameni, aşa cum s-a întâmplat la Reading Festival, anul trecut. La Electric Castle au fost poate mai rezervaţi în show, asta poate şi din cauză că nu ştiau la ce să se aştepte din partea publicului, însă cred că toate elementele au fost la înălţime. Doar vocea solistului Oliver Sykes a cedat puţin la „Drown”, dar nici nu a mai contat la câtă energie a trecut prin nămolul de la main stage. Iar apropo de Sykes, omul vine cu o poveste destul de întunecată. A fost diagnosticat, la 12 ani, cu o boală destul de rară, paralizia în timpul somnului, s-a luptat cu dependenţa de Ketamină, iar anul trecut, la Reading, le mărturisea zecilor de mii de fani că, fără muzică, era mort sau dependent de narcotice. Adică, aproape acelaşi lucru.

Per total, BMTH la Bonţida a fost unul dintre cele mai bune momente din istoria EC. Instrucţiunile pentru „utilizarea” concertului, proiectate la începutul show-ului, sunt geniale!

 

Sigur Ros

Dacă săptămâna trecută scriam că echipa de fotbal a Islandei alerga la EURO de parcă trebuia să prindă ultima corabie spre Walhalla, la EC, Jón Þór Birgisson, Georg Hólm şi Orri Páll Dýrason, adică Sigur Ros, au cântat de parcă eram, cu toţii, deja acolo. Exponenţi ai post-rock-ului, islandezii au oferit peste 90 de minute de trăiri, transpunse în sunete ce, uneori, păreau atât de fragile şi delicate, încât aveai impresia că trebuie să-ţi ţii respiraţia până la următorul acord de chitară, ca să nu le pierzi.

 

Am surprins doar trei momente, însă festivalul a oferit muzică pentru fiecare stare. M-am bucurat să văd Alternosfera concertând, în sfârşit, pe o scenă mare, aşa cum merită, am ascultat Coma cu o prestaţie impecabilă în ciuda ploii care tocmai începuse să îşi facă de cap, şi am rămas uimit de „God is an Astronaut”, un must see la următoarea ocazie. Şi au mai fost surprize. Pentru nefanii ca mine, Skrillex a fost cea mai mare dintre ele. Omul este solist al trupei de metalcore From First to Last, ştie muzică şi, foarte important, creează o legătură cu publicul. Iar când mai şi inunzi toată Bonţida cu „Bohemian Rapsody”, într-o mare de oameni şi apă, atunci chiar poţi să uiţi de toate. Chiar şi de drumul spre casă.

 

Câteva „scurte”:

 

  • Spaţiul de la Bonţida a fost excelent pus în valoare.
  • E dificil să faci un super-flux de autobuze şi maşini la plecare atunci când te bazezi pe un singur drum de acces, din moment ce nu există altul practicabil.
  • Când participi la un festival departe de civilizaţia oraşului (a nu se citi stadionului), îţi asumi că ajungi mai greu acasă. La cel mai mare festival de metal din Europa, Wacken Open Air, oamenii au fost sfătuiţi, după prima zi, să lase maşinile acasă sau să nu mai vină, din cauză că parcările erau inundate. La Graspop Metal Meeting s-a întâmplat la fel, iar festivalul Rock am Ring s-a anulat după o singură zi din cauza furtunilor şi a faptului că zeci de tineri au fost fulgeraţi.
  • Atâta vreme cât nici Consiliul Judeţean şi nici cel local din Cluj-Napoca (pentru că firmele sunt înregistrate în municipiu, deci banii vin aici) nu fac mai nimic pentru un asemenea festival, e normal ca anumite chestiuni legate de infrastructură şi organizare să scârţâie.
  • În patru ani, EC şi-a creat o poveste şi o comunitate foarte greu pusă la încercare și poate că asta e cea mai mare reuşită a acestui an. Şi nu, nu sunt fan al distracţiei în furtună, cu ţigara udă şi berea mai apoasă decât un draft la festivalul berii, dar toate astea contribuie la scrierea poveştii.

 

foto Electric Castle Official

3 comments

  1. Ce scrie in spatele scenei? CUNT ??

  2. Majoritatea festivalierilor nu au mai tinut cont ca noroiul e peste glezna, ca hainele sunt at t de ude nc t pot fi stoarse si ca ploaia nu mai are de g nd sa se opreasca. n fata scenei principale, publicul a fost numeros nca de la ora 19.00. Dub Pistols au nc ntat publicul cu showul lor care a durat aproximativ o ora si jumatate. Fanii au c ntat si au dansat. Trebuie spus ca era o ora la care noroiul era nca putin n zona main stage si ploua suportabil. Elliphant a dialogat permanent cu publicul, a dansat si a transmis un mesaj de pace catre toata lumea, ca urmare a evenimentelor recente din Franta si Suedia. Elliphant a spus ca muzica este cea care i uneste pe oameni si creeaza o atmosfera de armonie si buna dispozitie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*