sutea.ro Intră pe o ureche, iese pe cealaltă, dar rămâne în cap. Ca târnăcopul!
Era prin ’97 sau ’98 când unchiul Alic mi-a dat să-l ascult pe Tsoi. Pe coperta albumului „Zvezda po imeni solntse” era conturul unui soare de un galben arzător, pe un fundal complet negru. Viktor Tsoi (foto) fusese un rock star, așa cum vezi în filmele americane, murise subit într-un accident de mașină în august 1990, la ora 12:28, pe șoseaua Sloka-Talsi, kilometrul 35, nu departe de Riga.
Am dat play casetofonului Sharp. Chiar de la primele acorduri, mi-am amintit totul: veranda din casa bunicilor dintr-un sat din nordul Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești, cu covoare cu motive tradiționale, un pat cu perne frumos brodate și un magnetofon care era viața unchiului Alic. Unchiul Alic, tânăr, frumos și foarte trist, îl asculta obsesiv pe Tsoi; avea niște căști uriașe din care urla mai mereu Gruppa Krovi. Și trebuia musai să urle, pentru că muzica lui Tsoi nu poate fi ascultată la minim. Muzica lui Tsoi te bagă în fibrilații, te duce spre asteroidul nr. 2740, care îi poartă, astăzi, numele. Muzica lui Tsoi cerea schimbarea într-un URSS prăfuit, strâmb, cu atâtea suflete libere decimate. După moartea lui Tsoi, mulți tineri și-au pus capăt zilelor; Tsoi le dădea direcția și acum pierise. Probabil de aceea, în ’97 sau ’98 , unchiul Alic mi-a dat să-l ascult pe Tsoi, pentru ca o adolescentă din Moldova independentă să își găsească direcția.
P.S.: Una dintre melodiile lui Viktor Tsoi, Hochu Peremen, o veți putea asculta vizionând, la TIFF, în cadrul secțiunii Amintiri din URSS, lungmetrajul lui Sergei Solovyov, Assa. Îl veți regăsi și pe Viktor Tsoi jucându-și propriul rol.
Assa, URSS, 1987. R: Sergei Solovyov.
Va rula la TIFF: duminică, 27 mai, ora 15:45, la Casa de Cultură a Studenților
PATRICIA FEDORENCO