Scenă părea imensă pentru Iggy Pop, la ai săi 76 de ani. Mai fragil decât mi l-am imaginat, cu vocea parcă pierdută, te întrebai dacă sigur poate, dacă nu cumva trage de el și de timp, așa cum fac mulți artiști care nu pot accepta că gloria lor a trecut.
Dar Iggy a ținut rapid să ne transmită că nu știm cu cine ne punem. Și-a aruncat vesta după primul minut pe scenă și, cu o acceptare și încredere de sine incredibile, a început să dezghețe publicul majoritar tânăr. Când a ajuns la The Passenger, publicul era deja în delir, trecuseră de mult de faza privirilor circumspecte și, acum, aștepta fiecare nouă mișcare a “nașului punk-ului”. Și Iggy nu a dezamăgit. S-a mișcat energic, a coborât în public, a cântat melodii pe care “fcking nu ai cum să le asculți acum la radio” și ne-a arătat tuturor, celor care știau foarte bine cine e legenda de pe scenă și celor care habar nu aveau în egală măsură, că Iggy Pop is a fcking rock star.
Nu, Iggy Pop nu suferă de neputința de a lăsa scena pe alte mâini, ci pur și simplu he’s on lust for life!
Patricia FEDORENCO